Prietena ta a dus pe lume un copil. Un nou membru a intrat în familia ta. Vrei să faci cunoștință cu bebelușul colegei tale. În oricare dintre aceste situații te regăsești, regulile de vizitare ale unui nou-născut sunt aceleași.
Chiar dacă înainte erai oricând bine venit(ă) în casa respectivă, situația se schimbă, odată cu nașterea unui copil. Bebelușul modifică dinamica familiei. De aceea, iată câteva reguli, pe care ar fi bine să le respecți atunci când vizitezi un nou-născut.
Reguli de care sa tii cont cand vizitezi un nou-nascut
1. Programează-ți vizita
Chiar dacă arzi de nerăbdare să faci cunoștință cu micuțul, nu dai buzna peste proaspăta mămică. Îți anunți intenția de a o vizita și aștepți invitația. După naștere, toată lumea are nevoie de o perioadă de acomodare. Mama se obișnuiește cu noul statut, bebelușul se adaptează noului mediu, iar familia se acomodează cu noul program.
2. Respectă ora indicată pentru vizită
Dacă ai primit undă verde să mergi în vizită, sigur ți s-a indicat și o oră la care să ajungi. Încearcă să o respecți, pentru că programul mamei se împarte cel mai probabil între alăptat, culcat și schimbat copilul.
3. Spală-te pe mâini
Un nou-născut este foarte sensibil, de aceea nu aștepta ca cineva să te invite să te speli pe mâini înainte să iei bebelușul în brațe. Chiar dacă ești curat pe mâini, cere permisiunea să iei copilul în brațe.
4. Nu sta prea mult în vizită
Cu un nou-născut în casă, nimănui nu-i arde de vizite prea lungi. Cel mai probabil mămica este epuizată de trezirile frecvente. Bebelușul o solicită destul, așa că socializarea nu intră acum, prea mult, în preocupările sale.
5. Oferă-ți ajutorul
Cel mai bun cadou pentru o proaspătă mămică este ajutorul pe care îl primește. Chiar dacă nu cere, oferă-te să speli vasele, du-i niște mâncare gătită, stai cu copilul până ce mama se odihnește puțin.
6. Evită să mergi în vizită dacă ești bolnav tu sau alt membru al familiei tale
Așa cum spuneam mai sus, bebelușii sunt foarte sensibili și nu au imunitatea încă formată. Nu putem intra în contact cu un bebeluș dacă starea noastră de sănătate nu este bună.
7. Nu oferi sfaturi dacă nu sunt cerute
O mamă este copleșită de informații din toate părțile, uneori contradictorii. Dacă ea nu cere sfaturi, nu te grăbi să i le dai. Fiecare femeie trăiește experiența nașterii și cea a devenirii de mamă în moduri diferite. Imediat după naștere, o mamă este mai fragilă emoțional, ea poate suferi chiar de depresie post partum. Sfaturile tale, chiar dacă sunt binevoitoare, pot face mai mult rău, în cazul în care nu sunt solicitate.
8. Fii pozitiv
Vorbește doar de experiențe pozitive, mai ales când este vorba despre experiența nașterii sau despre copii. Proaspăta mămică are nevoie să audă despre lucruri frumoase, luminoase care să îi dea energie. Dacă mama a născut prin cezariană, nu îi vorbi despre nașterea naturală, iar dacă nu alăpteaza, nu îi vorbi despre beneficiile alăptării. Este posibil ca acestea să fie motive de suferință și frustrare pentru ea și să îi afecteze starea de spirit.
9. Cumpără-i ceva bebelușului
Poți cumpăra scutece, produse de îngrijire, o jucărioară sau niște haine. În cazul în care optezi pentru haine, asigură-te că nimerești măsurile și anotimpul pentru care sunt hăinuțele repsctive. De asemenea, poți opta pentru niște haine spectaculoase. Hăinuțe cu stil, de calitate, poți găsi la ColibriKids. Noi te putem ajuta să alegi hăinuțe deosebite pentru prima vizită la un bebeluș.
Mai multe idei despre ce poți oferi unui bebeluș, poți citi aici.
10. Nu neglija ceilalți copii ai familei
Dacă în familia pe care o vizitezi, mai sunt și alți copii, nu îi neglija. Copilul mai mare suferă de lipsă de atenție, atunci când se mai naște un frățior. Iar cu toți musafirii care admiră bebelușul și îi aduc daruri, gelozia fratelui mai mare se accentuează. De aceea, adu-i și lui un cadou și joacă-te puțin cu el. Gestul tău va fi apreciat, cu siguranță
11. Nu o uita nici pe mamă
Proaspăta mămică vrea și ea să se simtă răsfățată, așa că, va aprecia o mică atenție din partea ta. În plus, spune-i că este o mamă grozavă și că noul rol o pride de minune.
Înarmat cu aceste sfaturi, vei face o impresie bună familiei pe care o vizitezi.
Ți-a plăcut acest articol? Îți mulțumim dacă îl apreciezi cu un like sau îl distribui mai departe. Pentru a fi la curent cu noutățile noastre, urmărește-ne și pe Facebook!