Perioada plină de farmec a sarcinii s-a încheiat. I-ai pregătit hainele, pătuțul, i-ai ales un nume.Ți-ai întâlnit, în sfârșit, bebelușul. L-ai ținut în brațe, cu emoție, pentru prima dată. Nici nu știi cum au trecut primele săptămâni, într-un amestec de bucurie, de entuziasm și de oboseală.
Nu îți vine să faci nimic altceva decât să stai cu bebelușul tău și să te bucuri de fiecare clipă alături de el. Cu toate astea, vine și momentul în care trebuie să organizezi primul eveniment important din viața puiului de om: botezul. Botezul reprezintă ceremonia religioasă de o mare încărcătură spiriutală și emoțională pentru familia noului născut. Organizarea botezului poate fi un adevărat stres pentru proaspeții părinți, care acum au alte griji și preocupări.
Ești atât de copleșită încât nici nu știi cu ce să începi. Ca la orice tip de organizare, cel mai bine este să începi cu o listă pentru a fi eficientă.
Ce trebuie să ai în vedere atunci când organizezi un botez
1.Lista cu invitați
Gândește-te dacă vă doriți un botez restrâns doar cu membrii familiei și prietenii apropiați sau vreți o petrecere mare cu mulți invitați. De aici începi, atunci când realizezi lista cu invitații.
2. Restaurantul
Restaurantul îl alegi în funcție de invitați. De exemplu, dacă ai invitați din alt oraș, poți opta pentru o pensiune cu restaurant. Astfel, invitații pot rămâne peste noapte la pensiune. În alegerea unui restaurant, trebuie să ții cont de numărul de invitați și de faptul dacă le palce să danseze sau nu. Dacă este un botez restrâns, poți alege să rezervi doar o masă mai mare într-un restaurant. În cazul în care sunt mulți copii invitați, orientează-te către un restaurant cu curte spațioasă și cu loc de joacă.
3. Alegerea nașilor
Nașii sau părinții spirituali ai copilului sunt persoane importante în viața copilului. Rolul lor nu se termină odată ce copilul a fost creștinat. Alegerea nașilor este dificilă. Este bine ca aceștia să fie căutați printre apropiații familiei, fie rude sau prieteni.
4. Data botezului
Începând cu vârsta de 5 săptămâni, un bebeluș poate fi botezat. Dacă nu te simți, încă, în stare să organizezi o petrecere, poți aștepta și până când bebelușul mai crește. Poți alege data și în funcție de anotimp. De exemplu, dacă bebelușul este născut iarna, poți face botezul primăvara, când afară este mai cald. În ceea ce privește ziua săptămânii, poți alege și duminica. Dacă invitații au copii nu vor sta foarte mult în noapte. Iar dacă, oricum, nu îți dorești o petrecere târzie, îi poți invita pe cei apropiați doar la o masă la restaurant după-masă.
5. Animator pentru copii
În cazul în care ai mulți copii invitați la petrecere, un animator poate face minuni. Îi poate ține ocupați pe cei mici pentru câteva ore. Ar fi ideal să existe și un loc de joacă în incinta restaurantului. Copiii se vor distra și se vor juca împreună.
6. Cameră pentru schimbat scutecele și pentru alăptat
Fie că este o cameră improvizată, fie una confortabilă de hotel, această încăpere este foarte importantă la un botez. Acolo poți alăpta în voie, poți schimba scutecul bebelușului, îl poți lăsa să doarmă, desigur, supravegheat.
7.Candy bar
Acesta poate să lipsească, dar, dacă există, este o adevărată bucurie pentru copii.

8. Muzica pentru DJ
O petrecere nu poate fi reușită fără muzica perfectă. Tu îți cunoști cel mai bine invitații. Fă o listă cu melodiile preferate și dă-i-o Dj-ului pentru a anima petrecerea. Puțin dans nu ți-ar strica nici ție. De când nu ai mai dansat ?
9.Masa copiilor și meniu special pentru aceștia
Dacă sunt mulți copii peste 3 ani, aceștia ar putea sta împreună la o masă aranjată pentru ei. Chiar dacă cei mici nu stau foarte mult la masă, ei se vor simți importanți să aibă un loc al lor, separat de părinți. Se știe cât de pretențioși sunt copiii, de aceea un meniu special creat pentru ei ar fi potrivit.
10. Alege cu atenție trusoul bebelușului
De obicei, în trusoul bebelușului sunt două rânduri de haine : unele pentru slujba de la biserică și altele, mai comode pentru restaurant. Alege haine, din materiale prietenoase cu pielea copilului și în concordanță cu anotimpul în care va avea loc botezul. Este clar că cel mic va fi vedetă oricum, dar imaginează-ți-l într-un costum elegant ? Nu-i așa că este cel mai drăgălaș copil din lume ? Pentru inspirație, poți arunca un ochi aici.

11. Alege o rochie sau o bluză în care poți alăpta cu ușurință
Ai ales costumul bebelușului, acum este timpul să te gândești și la ținuta ta. Tu ești cea care trebuie să strălucească alături de bebeluș. Dacă alăptezi, ai în vedere haine care să îți permită să alăptezi ușor, ori de câte ori bebelușul dorește. Este mai greu să scoți rochia de câte ori cel mic are nevoie de lapte, așa că o rochie sau o bluză cu nasturi/ cu șiret poate fi o alegere inspirată.
12. Invitațiile la botez
Dacă ai timp, poți face chiar tu o invitație cu un text haios și o poză a bebelușului pe care o poți trimite și online. Desi nu cred că se va supăra cineva dacă va fi invitat telefonic.
13. Mărturiile
Nu sunt obligatorii la botez, dar poți oferi o amintire invitaților dacă îți dorești. O poză de la eveniment, ceva dulce, o cruciuliță sau o lumânare specială pot constitui o amintire drăguță de luat acasă pentru invitați.
14. Lumânările pentru botez
În cazul în care copilul este botezat ortodox, lumânările reprezintă un simbol foarte important. Niște lumânări elegante, cu mult gust vor ieși în evidență la biserică și vor putea fi păstrate mult timp.

15. Tema botezului
În jurul botezului, poate fi construită o poveste, fie legată de un personaj, fie de o temă : călătoria, marea, jungla, fluturi etc. Tema va fi liantul organizării de la haine, la aranjarea sălii, alegerea meniului etc.
Indiferent ce alegeri vei face, ține cont și de nevoile familiei tale și ale bebelușului. Nu te stresa foarte mult cu organizarea, cei apropiați vor înțelege. Cu toții vor veni pentru a-l celebra pe bebeluș, el este personajul principal la acest eveniment !
Dacă v-a plăcut acest articol, ne bucurăm dacă îl apreciați cu un like sau îl distribuiți mai departe. Pentru a fi la curent cu noutățile noastre, vă invităm să ne urmăriți pe pagina noastră de Facebook.
Sursă foto: Pixabay