Intrarea in gradinita este o schimbare majoră în viața unei familii. Este un eveniment cu o mare încărcătură emoțională pentru toată lumea, de aceea necesită o bună pregătire înainte. După doi sau trei ani în care copilul a stat acasă cu mama sau cu bunicii, vine momentul în care copilul se confruntă cu intrarea în grădiniță. Începerea grădiniței reprezintă o nouă etapă în viața copilului, care vine la pachet cu multe schimbări atât pentru părinți, cât și pentru copii.
Ce schimbari aduce intrarea in gradinita?
Copiii suferă inevitabil de anxietatea de separare de părinți, de aceea au nevoie de o acomodare bândă la grădiniță și de o pregătire corespunzătoare. Ei sunt obligați să respecte reguli noi, care îi pot frustra. Odată cu intrarea în colectivitate, cei mici învață să rezolve și conflictele care apar între ei și alți copii. Intrarea în grădiniță simbolizează un prim pas spre independență, spre desprinderea de mediul cunoscut. Acomodarea copilului cu grădinița poate dura de la câteva zile până la câteva luni, în funcție de copil. În acest proces de acomodare, un rol important îl au părinții și cadrele didactice.
În primul rând, alege pentru copil o grădiniță potrivită cu nevoile copilului, cu personal deschis și prietenos cu cei mici. Ideal ar fi să fie permisă acomodarea treptată a copilului, alături de un părinte, în primele zile. În această perioadă, părintele trebuie să dea dovadă de multă răbdare și disponibilitate.
Pentru ca acomodarea să decurgă cât mai lin și integrarea să fie perfectă, pregătirea copilului pentru intrarea în grădiniță trebuie să înceapă cu câteva săptămâni înainte.
10 sfaturi pentru pregatirea copilului inainte de intrarea in gradinita
- Vorbește-i copilului din timp despre intrarea în grădiniță. Povesteste-i despre grădiniță, despre copii, despre doamnele educatoare, despre ce va face acolo și despre cum se va simți.
- Mergi împreună cu copilul și vizitați clădirea, pentru a se familiariza cu drumul și cu spațiul respectiv.
- Du copilul la joacă cu alți copii, pentru a se învăța cu ideea de grup și de joacă împreună.
- Înainte de începerea grădiniței, respectă un program asemănător (trezirea la aceeași oră, activități, masa de prânz, somnul de amiază). Însoțește acest program cu explicații despre programul de la grădiniță.
- Fă lista de cumpărături, necesară pentru intrarea la grădiniță, împreună cu copilul. Fie că achiziționezi aceste articole online, fie din magazin, este bine ca cel mic să fie implicat și lăsat să își aleagă hainele.
- Păstrează-ți calmul și nu transmite copilului temerile și grijile tale legate de intrarea în grădiniță. Copiii se adaptează mai ușor dacă simt încrederea și liniștea părinților.
- În cazul în care, până acum, copilul a stat doar cu tine, lasă-l în grija altcuiva câteva ore pentru a se obișnui cu lipsa ta.
- Nu amenința copilul cu grădinița, nu i-o prezenta ca pe o pedeapsă.
- Copiii își vindecă temerile prin jocuri și povești. Joacă jocuri de rol cu copilul sau folosește păpușile pentru a pune în scenă intrarea la grădiniță.
- Citește cărți pentru copii, având ca temă grădinița. Personajele de poveste îi vor ajuta pe copii să înțeleagă mai ușor ce se întâmplă la grădiniță.
Ce sa faci in primele saptamani dupa intrarea in gradinita
După intrarea în grădiniță, este posibil ca cel mic să plângă. Este firesc să plângă, pentru că el și-a reprimat emoțiile timp de câteva ore. Acceptă-i plânsul, fii acolo lângă el și spune-i că îl înțelegi. Validează-i stările sufletești : „Știu că ești supărat, trist că suntem despărțiți. Și mie îmi este foarte dor de tine peste zi, dar mă bucur foarte mult când ne revedem.”
Nu minți copilul că vii repede și nici nu râde de suferința lui. Emoțiile lui sunt puternice și este normal să fie așa. Este într-un mediu nou, departe de familia sa, cu persoane și reguli noi. Pentru ca despărțirea să fie mai ușoară, creați-vă propriul ritual de despărțire. Rezervă-ți timp zilnic ca să vă conectați ! Va trece mai ușor peste orele în care sunteți despărțiți și se va acomoda mai repede la grădiniță !
Ai încredere în copilul tău! Este pregătit pentru intrarea în grădiniță. Își va face prieteni noi, se va juca și va învăța multe lucruri folositoare !
Dacă v-a plăcut acest articol, ne bucurăm dacă îl apreciați cu un like sau îl distribuiți mai departe. Pentru a fi la curent cu noutățile noastre, vă invităm să ne urmăriți pe pagina noastră de Facebook.
Sursă foto: pixabay.com