Băieții se joacă cu mașinuțele, fetițele cu păpușile. Băieții se luptă cu săbiile, fetițele gătesc și o ajută pe mama. Băieții poartă haine albastre, fetițele în haine roz. Camera unui băiețel este pictată în nuanțe de albastru, camera unei fetițe, în roz. Dacă mergem în vizită la un nou-născut, îi cumpărăm hăinuțe albastre dacă este băiat și roz dacă este fetiță. La botez, în trusoul băiețeilor domină albastrul, iar la cel al fetițelor, rozul.
În zilele noastre, putem recunoaște genul unui copil, după culorile hăinuțelor sau jucăriilor lor. Alegerea culorilor hăinuțelor se face, de obicei, după o convenție a ultimului secol. Nu se știe exact de când s-a încetățenit acest obicei al sterotipiilor culorilor. De exemplu, la începutul secolului al XIX-lea, copiii erau îmbrăcați în alb, considerată a fi culoarea purității, a inocenței copilărești. Odată cu evoluția modei pentru copii, s-au diversificat și culorile hăinuțelor pentru copii. Din ce în ce mai multe studii ne spun că părinții ar trebui să se ghideze după preferințele copiilor în materie de culoare și nu după convențiile de gen.
Cum influenteaza stereotipiile de gen personalitatea copiilor?
Culorile simbolizează personalitatea noastră. Stereotipiile legate de culori limitează copiii, le înfrânează personalitatea. Nu le oferă posibilitatea de a se exprima liber și de a-și urma preferințele. Nu este nimic greșit dacă un băiețel preferă culori ca roșu, roz sau violet, cum nu este nicio problemă dacă o fată preferă albastrul sau verdele. Tot la fel, este perfect dacă un băiețel se joacă cu mașinuțele sau cu păpușile ori o fetiță se joacă cu săbii sau cu o bucătărie. Acest lucru nu înseamnă că trebuie să etichetăm sau să influențăm alegerile copiilor noștri.
Copiii noștri au nevoie de toate culorile și de toate nuanțele pentru a se dezvolta armonios. Și băieții au nevoie de poveste în viața lor. Au nevoie să viseze și să își dezvolte natura artistică, pentru că ce ar fi viața fără culoare și fără artă ? Iar fetele au nevoie și ele să aibă acces la știință, la sport. Pentru că fetele pot îmbrățișa și ele meserii ca polițist, astronaut sau pilot de avioane.
Ce simbolizează culorile ?
- Roșul simbolizează puterea, energia, dar și căldura, afecțiunea.
- Rozul este o culoare veselă și jucăușă, simbolizează armonia.
- Galbenul ne duce cu gândul la veselie, imaginație și creativitate.
- Albastrul semnifică seninătatea, calmul, liniștea.
- Verdele reprezintă viața, energia, echilibrul.
- Violetul trimite la dorința de cooperare, echilibrul, liniștea.
- Portocaliul este o culoare plină de viață, sugerează căldura și veselia.
Cum sa nu lasi stereotipiile de gen sa afecteze preferintele copilului tau ?
– Acceptă preferințele copilului tău legate de culorile hainelor.
– Nu îți influența copilul și nu îl limita la anumite culori.
– Nu te teme să asortezi rozul cu alte culori la băiat sau albastrul la ținuta fetițelor. De cele mai multe ori din îmbinarea culorilor, ies ținute senzaționale.

– Lasă copilul să își aleagă culorile hainelor sau jucăriile
– Nu lăsa pe nimeni să îl facă pe copilul tău să se simtă prost pentru alegerile sale
– Prezintă-i copilului haine în culori calde, vesele, deoarece o cromatică bogată activează gustul pentru frumos, dezvoltă creativitatea și bucuria de a trăi.
– Vorbește-i copilului despre aceste convenții de gen și despre ideile preconcepute ale oamenilor. Explica-i că el este are dreptul să aleagă dincolo de aceste stereotipuri și că nu trebuie să permită nimănui să îl judece pentru asta.
Imaginează-ți cât de vioaie și plină de viață va părea fetița ta îmbrăcată în culoarea verde!

Sau cât de dulce și puternic, în același timp, va fi un băiețel îmbrăcat în roșu ? Mai ales dacă îi asortăm hainele cu ale surioarei sau cu ale mamei sale.

La Colibri Kids respectăm preferințele fiecărui client. Avem o gamă variată de culori, atât pentru fetițe cât și pentru băieței. Intră pe site și alege culoarea preferată a copilului tău!
Să nu le tăiem aripile copiilor noștri, să îi lăsăm să fie eroii propriilor lor vieți. În acest fel, le vom deschide orizontul și vom crește copii încrezători în forțele proprii, toleranți și capabili să facă ceea ce doresc în viață !
Ți-a plăcut acest articol? Îți mulțumim dacă îl apreciezi cu un like sau îl distribui mai departe. Pentru a fi la curent cu noutățile noastre, urmărește-ne și pe Facebook!
Sursă foto: Depozitphotos